Festivalul de teatru pentru liceenii olteni se AMÂNĂ din cauza pandemiei

101
Clubul de teatru Prometeu

La 111 ani de când la Slatina se năștea părintele teatrului absurdului, urbea natală îl omagiază pe marele dramaturg Eugen Ionescu. Anul acesta, însă, unul dintre evenimentele importante, organizate de Consiliul Județean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, cea de-a X-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Liceeni “Dialogul absurZilor”, a fost amânat.

,,Datorita măsurilor de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt a hotărât ca Festivalul de teatru pentru liceeni “Dialogul absurzilor…?”, ediția a X-a 2020, care se ținea în luna noiembrie, în cadrul Zilelor Eugen Ionescu, va fi amânat până la o dată pe care o vom comunica în timp util.,, a anunțat Ristina Baboi, șefa secției Proiecte, Programe, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale a CJCA Olt.

Concursul organizat în ultimii 9 ani se adresează trupelor, formate din elevi de liceu, de la unităţile de învăţământ din judeţul Olt, pe secțiunile monolog și scenetă, o trupă de teatru putând avea maximum 10 personaje/actori.