Focuri de armă trase, pentru prinderea unor hoți

235

S-au tras focuri de ar,mă în Capitală, după ce patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, au fost surprinși, în noaptea de 22 spre 23 octombrie, în flagrant delict, în timp ce sustrăgeau catalizatoare de la autoturisme, de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Poliția Sectorului 3.

Hoții au încercat să scape cu două autoturisme, însă au fost imobișizați de oamenii legii, care au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase focuri în plan vertical, fără a se înregistra victime sau pagube materiale.

Cercetarile sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (2 acte materiale, unul consumat și o tentativă) și pentru stabilirea întregii activități infracționale.