92 de localități din Olt, eligibile la finanțare din „Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile”

238

Reabilitarea termică a clădirilor publice, termoficare, furnizarea de energie, inclusiv regenerabilă,  iluminat public, transport public, planificare urbană- sunt domeniile în care 92 de localități din Olt pot fi finanțate din granturi alocate din bugetul Ministerului Fondurilor Europene, în cadrul unui program, al cărui ghid a fost publicat ieri în Monitorul Oficial.

,,APM Olt anunță publicul interesat, că în Monitorul Oficial nr. 964/20.10.2020, a fost publicat Ordinul nr. 3950/12.10.2020 al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării ȘI Asministrației, pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului „Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile”. Obiectivul Programului îl reprezintă susținerea managementului energiei durabile la nivelul localităților sărace/subdezvoltate din România. La nivelul județului Olt sunt 92 de localități eligibile la finanțare, conform anexei nr. 1 la ghid.,, a anunțat azi Agenția pentru Protecția Mediului Olt.

Programul este finanțat din granturi alocate din bugetul Ministerului Fondurilor Europene, și sume din bugetele locale. Valoarea minimă a grantului este de 1 milion lei.

Sunt eligibile la finanțare comune, orașe și municipii din 17 județe sărace/subdezvoltate din România, prevăzute în anexa nr. 1 a acestui ghid și stabilite pe baza datelor statistice privind rata sărăciei relative, pe regiuni de dezvoltare pentru anul 2018, disponibile la nivelul Institutului Național de Statistică, și impozitul pe venit pe cap de locuitor pentru anul 2018. Printre localitățile eligibile se numără și 92 din județul Olt.

Primăriile pot depune dosarele de finanțare  la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Direcția generală administrație publică, până la 31 decembrie 2020.

Localități eligibile la finanțare JUDEȚUL OLT:

  1. BĂBICIU
  2. BALDOVINEȘTI
  3. BĂLTENI
  4. BĂRĂȘTI
  5. BÂRZA
  6. BOBICEȘTI
  7. BRÂNCOVENI
  8. BRASTAVĂȚU
  9. BREBENI
  10. BUCINIȘU
  11. CĂLUI
  12. CÂRLOGANI
  13. CEZIENI
  14. CILIENI
  15. COLONEȘTI
  16. CORBU
  17. COTEANA
  18. CRÂMPOIA
  19. CURTIȘOARA
  20. DĂNEASA
  21. DOBREȚU
  22. DOBROSLOVENI
  23. DOBRUN
  24. DRĂGHICENI
  25. FĂGEȚELU
  26. FĂLCOIU
  27. FĂRCAȘELE
  28. GÂRCOV
  29. GĂVĂNEȘTI
  30. GHIMPEȚENI
  31. GIUVĂRĂȘTI
  32. GOSTAVĂȚU
  33. GRĂDINARI
  34. GROJDIBODU
  35. GURA PADINII
  36. IANCA
  37. IANCU JIANU
  38. IPOTEȘTI
  39. IZBICENI
  40. IZVOARELE
  41. LELEASCA
  42. MĂRUNȚEI
  43. MILCOV
  44. MORUNGLAV
  45. MOVILENI
  46. OBÂRȘIA
  47. OBOGA
  48. OPORELU
  49. OPTAȘI-MĂGURA
  50. ORLEA
  51. OSICA DE JOS
  52. OSICA DE SUS
  53. PÂRȘCOVENI
  54. PERIEȚI
  55. PLEȘOIU
  56. POBORU
  57. PRISEACA
  58. RADOMIREȘTI
  59. REDEA
  60. ROTUNDA
  61. RUSĂNEȘTI
  62. SÂMBUREȘTI
  63. SÂRBII-MĂGURA
  64. SCĂRIȘOARA
  65. SEACA
  66. ȘERBĂNEȘTI
  67. ȘOPÂRLIȚA
  68. SPRÂNCENATA
  69. ȘTEFAN CEL MARE
  70. STOENEȘTI
  71. STOICĂNEȘTI
  72. STUDINA
  73. TĂTULEȘTI
  74. TESLUI
  75. TIA MARE
  76. TOPANA
  77. TRAIAN
  78. TUFENI
  79. URZICA
  80. VĂDASTRA
  81. VĂDĂSTRIȚA
  82. VÂLCELE
  83. VALEA MARE
  84. VĂLENI
  85. VERGULEASA
  86. VIȘINA
  87. VIȘINA NOUA
  88. VITOMIREȘTI
  89. VLĂDILA
  90. VOINEASA
  91. VULPENI
  92. VULTUREȘTI