CFR Infrastructură a anunțat că circulația trenurilor a fost reluată pe ruta directă Slatina – Piatra Olt, odată cu redeschiderea podului de cale ferată de la km 197+557, inclus în programul destinat exclusiv lucrărilor de modernizare a 14 poduri și podețe (etapa I – 3 loturi), de pe raza SRCF Craiova, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile și de la Bugetul de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.
După doi ani de lucrări, podul feroviar construit peste râul Olt, la Milcov, cu o lungime de 372 de metri, a fost finalizat. Investiția, derulată cu fonduri europene, se ridică la 27 de milioane de lei. Ciruclația a fost reluată de azi pe ruta Slatina şi Piatra-Olt, pe linia 101 Chitila-Craiova.
Lucrarea de modernizare a podului CF de la km 197+557 (372,45 m) și de amenajare a albiei, inclusă în lotul 2, a fost executată de SC STRABAG și a făcut parte din lotul în care au fost modernizate 14 poduri şi podeţe de pe raza SRCF Craiova,.
CFR Infrastructură a anunțat azi că 11 dintre cele 14 poduri/podețe (etapa I – 3 loturi) au fost redeschise circulației:
✅ 11 poduri redeschise circulației
◘ Pod km 197+557, între stațiile Slatina – Piatra Olt
◘ Pod Km 115 + 565, între stațiile Măldăieni și Mihăiești
◘ Pod Km 99 + 523, între stațiile Golești și Pitești
◘ Podeț Km 226 + 575, între stațiile Balș și Spineni
◘ Pod Km 55 + 812, între stațiile Pojoreni și Copacioasa
◘ Pod Km 15 + 550, între stațiile Jirov și Corcova
◘ Pod Km 20 + 698, între stațiile Corcova și Motru Est
◘ Podeț Km 279 + 884, între stațiile Coțofeni și Răcari
◘ Podeț Km 5 + 303, în stația Țânțăreni (liniile I și II)
◘ Podeț Km 6 + 592, între stațiile Țânțăreni și Gilort
◘ Podeț Km 6 + 939, între statiile Țânțăreni ți Gilort
În execuție se află 3 obiective: Podeț Km 357 + 760, între stațiile Valea Fratelui și Turnu Roșu; Pod Km 40 + 875, între stațiile Barbatesti și Jupânești; Podeț Km 286 + 035, în stația Filiași (liniile I – VIII). Valoare totală a contractelor pentru modernizarea a 14 poduri/podețe (SRCF Craiova/3 loturi) este de 59.053.431,56 lei (fără TVA).