Liceele tehnologice cu profil preponderent agricol sunt susținute financiar de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pe lista de finanțare se află 56 de licee din țară, printre care și unul din județul Olt.
,,Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol. Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură.,, anunță MADR.
Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul MADR. Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane lei.
Printre cele 56 de licee din țară aflate pe lista de susținere financiară se numără și unul din Olt: Liceul Tehnologic Dimitrie Petrescu Caracal, singurul din județ cu profile numai pe specialitate de agricultură.