PNL Olt vrea spital municipal, la Slatina

38

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, promite că dacă va fi ales primar al Slatinei va construi în municipiu un spital destinat locuitorilor din oraș. Acesta a susținut că este nevoie de o unitate medicală modernă, ccare să-i deservească pe slătineni.

Liberalii vor să construiască la Slatina un spital municipal dacă la alegerile de pe 27 septembrie vor câștia alegerile din reședința Oltului. Vestea a fost făcută publică chiar de candidatul PNL Olt la funcția de edil al Slatinei. Liviu Voiculescu a susținut că este nevoie de o astfeld e investiție care să-i deservească pe locuitorii orașului. Investiția în sănătate au putea fi realizată cu fonduri europene și de la Ministerul Sănătății. Voiculescu a mai precizat că, în caz că nu se va putea obține finanțarea amintită, bugetul municipiului ar putea susține o astfel de investiție.