Tablete gratuite pentru toţi elevii şi preşcolarii din Studina

76

Chiar dacă acum nu mai sunt nevoiţi să înveţe online, însă luând în calcul că pericolul covid nu a trecut, precum şi necesitatea folosirii de către elevi a unor platforme educaționale și a Bibliotecii virtuale, încă o administrație locală a unei comune din județul Olt a decis ca toți copiii să poată avea acces la tehnologia modernă. Astfel, Primăria Studina va cumpăra tablete și cartele SIM cu acces la internet pentru toți preșcolarii și elevii din localitate.

La dotările digitale atât de necesare în aceste vremuri pentru elevi vor avea acces de acum înainte, indiferent că provin din familii nevoiaşe sau nu, toţi copiii de vârstă şcolară şi preşcolară din comuna Studina. Primăria a hotărât să le acorde, gratuit, câte o tabletă.

,,Primaria Comunei Studina oferă spre folosinta, cu titlu gratuit, tablete si cartele de internet, tuturor copiilor din clasele l – Vlll, copiilor din clasa pregatitoare, precum și copiilor preșcolari din cadrul Scolii Generale Studina. Tabletele si cartelele se vor ridica de catre parinti, pe baza de proces-verbal, de la sediul primăriei. Mult succes in noul an școlar si Dumnezeu sa ne ajute sa trecem cu bine peste aceasta situatie neplăcută, creata de acest virus!ʺ, a anunţat primarul Marian Vasile.