Polițiștii olteni au făcut ,,prăpădʺ: 350 de sancțiuni în 48 de ore

242

Acționând pentru a asigura un climat optim de ordine publică și siguranță rutieră pentru cetățeni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost cu ochii pe toți cei care au încălcat legea, iar sancțiunile au curs cu sutele.

,,În ultimele 48 de ore, polițiștii olteni au intervenit la  151 de evenimente, dintre acestea 124 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. În această perioadă, pentru abateri de la legislația în vigoare, au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 127.000 de lei.,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma încălcărilor legislației privind circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 34 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras 7 certificate de înmatriculare.