LISTA/ Cum începe școala în Olt: Cezieni și Vișina- peste rata de infectare. Alte patru localități între 1-1,5/1000 locuitori

2139

Ministerul Sănătății a publicat azi situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din țară, pe baza căreia se va lua decizia începerii noului an școlar și adoptarea unuia dintre cele trei scenarii. Două localități din județul Olt depășesc rata de infectare de 1,5/1000 de locuitori, iar alte patru se situează între 1- 1,5/1000 locuitori.

,,Astăzi, 7 septembrie, toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor informa Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București,  respectiv senatele universitare ale instituțiilor de învățământ superior și Comitetele Județene / al Municipiului București pentru Situații de Urgență cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, iar până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5487/1494/ 01.09.2020.,, a transmis Ministerul Sănătății.

Comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.

Scenariul 1 presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2- Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3 Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online

Analiza situației epidemiologice care cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile (inclusiv 6 .09.2020) realizată la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică din data de 7 septembrie,  ora 10.00,  este prezentată pe pagina de web a Ministerului Sănătății, www.ms.ro, secțiunea Analiza epidemologică pe județe pentru începerea anului școlar.

În Olt, rata de infectare, de peste 1,5/1000 locuitori, este depășită în Cezieni-1,85 și Vișina- 1,82, iar peste 1/1000 în Orlea- 1,43; Călui- 1,39; Tătulești- 1,27 și Caracal-1,04.

Rata de incidență la 1000 locuitori în județul Olt:

  • MUNICIPIUL SLATINA 0.92
  • MUNICIPIUL CARACAL 1.04
  • ORAS BALS 0.83
  • ORAS CORABIA 0.00
  • ORAS DRAGANESTI-OLT 0.09
  • ORAS PIATRA-OLT 0.63
  • ORAS POTCOAVA 0.87
  •  ORAS SCORNICESTI 0.34
  • BABICIU 0.00
  • BALDOVINESTI 0.00
  • BALTENI 0.63
  • BARASTI 0.00
  • BARZA 0.77
  • BOBICESTI 0.33
  • BRANCOVENI 0.40
  • BRASTAVATU 0.00
  • BREBENI 0.00
  • BUCINISU 0.00
  • CALUI 1.39
  • CARLOGANI 0.00
  • CEZIENI 1.85
  • CILIENI 0.00
  • COLONESTI 0.66
  • CORBU 0.00
  • COTEANA 0.00
  • CRAMPOIA 0.00
  • CUNGREA 0.00
  • CURTISOARA 0.24
  • DANEASA 0.00
  • DEVESELU 0.96
  • DOBRETU 0.00
  • DOBROSLOVENI 0.27
  • DOBROTEASA 0.00
  • DOBRUN 0.69
  • DRAGHICENI 0.00
  • FAGETELU 0.00
  • FALCOIU 0.54
  • FARCASELE 0.21
  • GANEASA 0.29
  • GARCOV 0.00
  • GAVANESTI 0.00
  • GHIMPETENI 0.72
  • GIUVARASTI 0.47
  • GOSTAVATU 0.00
  • GRADINARI 0.40
  • GRADINILE 0.00
  • GROJDIBODU 0.00
  • GURA PADINII 0.00
  • IANCA 0.00
  • IANCU JIANU 0.47
  •  ICOANA 0.00
  • IPOTESTI 0.00
  • IZBICENI 0.00
  • IZVOARELE 0.00
  • LELEASCA 0.00
  • MARUNTEI 0.00
  • MIHAESTI 0.00
  • MILCOV 0.00
  • MORUNGLAV 0.00
  • MOVILENI 0.00
  • NICOLAE TITULESCU 0.00
  • OBARSIA 0.83
  • OBOGA 0.00
  • OPORELU 0.00
  • OPTASI-MAGURA 0.00
  • ORLEA 1.43
  • OSICA DE JOS 0.00
  • OSICA DE SUS 0.00
  • PARSCOVENI 0.34
  • PERIETI 0.00
  • PLESOIU 0.36
  • POBORU 0.00
  • PRISEACA 0.67
  • RADOMIRESTI 0.00
  • REDEA 0.76
  • ROTUNDA 0.00
  • RUSANESTI 0.00
  • SAMBURESTI 0.00
  • SARBII-MAGURA 0.00
  • SCARISOARA 0.00
  • SCHITU 0.40
  • SEACA 0.00
  • SERBANESTI 0.36
  • SLATIOARA 0.00
  • SOPARLITA 0.00
  • SPINENI 0.00
  • SPRANCENATA 0.00
  • STEFAN CEL MARE 0.00
  • STOENESTI 0.00
  • STOICANESTI 0.00
  • STREJESTI 1.00
  • STUDINA 0.38
  • TATULESTI 1.27
  • TESLUI 0.00
  • TIA MARE 0.00
  • TOPANA 0.00
  • TRAIAN 0.00
  • TUFENI 0.00
  • URZICA 0.00
  • VADASTRA 0.00
  • VADASTRITA 0.00
  • VALCELE 0.89
  • VALEA MARE 0.27
  • VALENI 0.00
  • VERGULEASA 0.00
  • VISINA 1.82
  • VISINA NOUA 0.00
  • VITOMIRESTI 0.00
  • VLADILA 0.00
  • VOINEASA 0.00
  • VULPENI 0.00
  • VULTURESTI 0.46