Sindicaliștii Alro amenință cu proteste în Piața Victoriei, în fața Guvernului, dacă societatea nu va primi în cel mai scurt timp banii pentru certificatele verzi. Singurul producător de aluminiu din România şi una dintre cele mai mari companii de profil din Europa, cu o activitate de 55 de ani, fabrica slătineană amenință cu închiderea, în lipsa ajutorului financiar promis de Guvern, care întârzie să fie alocat. Reprezentanții sindicatului spun că peste 20.000 de oameni și familiile lor vor fi afectați din cauza acestei iresponsabilități a autorităților centrale.