FOTO/ Acțiunea ”Bicicliști în siguranţă!”: oltenii au primit veste reflectorizante, dar și… sute de amenzi

30

O amplă acțiune de control și prevenire sub deviza ”Bicicliști în siguranţă!” a fost organizată în cursul zilei de ieri, 19 august, de polițiștii rutieri şi de ordine publică, în scopul reducerii riscului victimal reprezentat de conducerea bicicletelor pe drumurile publice.

Deşi, din punct de vedere statistic evoluţia accidentelor cu biciclişti este în scădere, cu 30% mai puţine decât în anul 2019, siguranţa bicicliştilor în trafic reprezintă una dintre priorităţile poliţiştilor rutieri.
,,Din analiza datelor de la începutul anului, până la 19 august 2020, pe drumurile publice din judeţ s-au înregistrat 48 de accidente, produse pe fondul indisciplinei bicicliștilor. În urma acestor accidente, două persoane au decedat, 14 au fost rănite grav și alte 32 de persoane au fost rănite ușor,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Pentru a le reaminti care sunt pericolele în trafic, polițiștii olteni au purtat discuții cu peste 300 de biciclişti, fiindu-le prezentate și elemente de legislație rutieră specifice, dar și pericolele la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, pentru neregulile constatate, polițiștii olteni au aplicat 250 de sancțiuni în valoare de 6545 de lei și 45 de avertismente.

 

,,De asemenea, în baza parteneriatului desfăşurat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi SC ALRO SA au fost distribuite veste reflectorizante bicicliştilor, fiindu-le reamintite astfel câteva sfaturi care să-i ferească de accidente, precum: pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani; să cunoască regulile de circulație și să fie echipați corespunzător, să conducă doar pe pistele destinate circulației bicicletelor, când acestea sunt prevăzute; să nu traverseze carosabilul pe trecerea pentru pietoni pe bicicletă; să poarte veste reflectorizante și actele de identitate asupra lor,, explică Grigorescu.