Pieton accidentat pe strada Drăgănești din Slatina

248
foto: arhivă
Aseară, cu puțin înainte de miezul nopții, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton. Slătineanul a ajuns la spital.
Aseară, în jurul orei 23.30  pe strada Drăgănești, din municipiul Slatina, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.  ,,Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la locul producerii accidentului și din primele cercetări au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a acroșat un pieton, care se angajase regulamentar în traversarea străzii,  prin loc special amenajat, prevazut cu indicator și marcaj pietonal. Pietonul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. ,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.  Poliția continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.