Căpitanul medic Oana Stancu, dată exemplu de Direcția Medicală a MApN. Caracaleanca luptă pe frontul COVID-19

1774

Eroii în halate albe pe frontul COVID-19 sunt dezvăluiți publicului de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale. Printre eroii dați exemplu  se numără și o caracaleancă: căpitan medic Oana Stancu, șefa Secției Boli Infecțioase de la SMMIT Timișoara.

Printre românii cu care ne mândrim, cu atât mai mult în aceste zile grele de pandemie, profesioniști în lupta împotriva virusului ucigaș, se numără și un medic militar ce face cinste urbei în care a urmat cursurile preuniversitare: Căpitan – medic dr. Stancu Oana Florina, medic specialist Medicină Internă, doctorand, membru în Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie (SRUMB), membru în Societatea Europeană de Hepatologie (EASL).

,,Căpitanul medic Oana Stancu este detașată de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, din București. A venit în sprijinul colegilor săi pentru că știe că ”lupta este una foarte grea, numărul de pacienți din ce în ce mai mare, iar patologia din ce în ce mai serioasă și mai gravă”., a prezentat-o pe eroina în halat alb ,,Observatorul medicalʺ.

Medicul a fost dat exemplu zilele acestea de către Direcția Medicală a MApN, la categoria ,,Eroii în halate albe pe frontul COVID-19ʺ. ,,O doctoriță model! Timp de șapte ani, a fost eleva mea, de nota maximă! Acum, aduce alinare celor suferinzi! Te iubim, Oana Stancu, fata noastră dragă!,,, a postat, bucuroasă și mândră, pe pagina sa de socializare, Mariana Marinescu, profesor de limba română la Liceul Ioniță Asan Caracal.

Medicului Oana Stancu a descris cum este o zi din viața de la SMMIT Timișoara, cum rezistă atâtea ore în combinezon: ”Grea, lucrăm 12 ore pe zi, lucrăm cu drag pentru că medicina este pasiunea noastră, colectivul s-a sudat, am creat relații foarte bune, conexiuni foarte bune, ziua este plină, sunt mulți pacienți, sunt cazuri multe, multe lucruri de făcut, dar mergem înainte. Mulți suntem medici militari și în armată trebuie să reziști. În al doilea rând, suntem medici și când am ales meseria asta știam la ce ne înhămăm, deci rezistămʺ.