O nouă condamnare în ,,Lotul Caracal”. Cea mai mare pedeapsă a fost pronunțată pentru fostul primar Gheorghe Anghel

4186

Judecătorii Tribunalului Olt s-au pronunțat astăzi, pe fond, în Dosarul Caracal, în care fostul primar Gheorghe Anghel este acuzat de săvârșirea a peste 1000 de fapte penale. În acest dosar, pe lângă fostul primar caracalean, procurorii DNA Craiova au mai pus sub învinuire alți 20 de inculpați și trei firme. Potrivit procurorilor anticorupție, prejudiciul cauzat bugetului local se ridică la peste un milion de euro. Trei sferturi dintre inculpați au primit pedepse privative de libertate. Magistrații au decis și menținerea sechestrului asigurat pe bunurile inculpaților până la recuperarea sumei stabilite drept prejudiciu. Sentința de astăzi nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Magistrații Tribunalului Olt au emis astăzi, pe fond, sentința în dosarul în care fostul primar al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, și alți 23 de inculpați, angajați ai administrației caracalene, foști angajați, dar și colaboratori ai acesteia, au fost acuzați de constituirea de grup infracțional și diverse fapte de corupție. Potrivit sentinței, cele mai grele pedepse au fost primite de fostul edil caracalean, dar și de directoarea economică Maria Tudor, ambii primind din partea judecătorilor o pedeapsă de peste cinci ani fiecare. În caul unui inculpat s-a încetat procesul penal în urma decesului, în cazul unor firme s-a aplicat amenzi penale de până la 70.000 lei. În cazul a șase inculpați, judecătorii au decis supendarea pedepsei privative de libertate pe un termen de încercare de până la șapte ani.În acest dosar a fost condamnat și fostul secretar al CJ Olt, Gabriel Buleteanu. Acesta a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Judecătorii instanței oltene au mai decis ca Gheorghe Anghel, Maria Tudor și Mariana Benghe să plătească, în solidar, bugetului caracalean aproape 5 milioane de lei. Sume au de returnat bugetului caracalean și ceilalți inculpați, variind între câteva zeci de mii de lei și peste două milioane de lei. Până la achitarea prejudiciului stabilit de magistrați, aceștia au dispus menținerea sechestrului asigurator instituit de procurorii DNA Craiova.

Iată mai jos soluția pe scurt a magistraților Tribunalului Olt.

,,Solutia pe scurt: S.P. nr.114/04.08.2020 – 1.Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul ANGHEL GHEORGHE s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1, 2 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003 ?i art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpatul Anghel Gheorghe la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art,.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p., condamnă inculpatul la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.86 ind.5 C.p. Anulează beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza rt.295 alin.1 C.p., art.309 C.p., art.35 alin.1 C.p., art.75 alin.2 lit.b C.p. şi art.76 C.p., art.77 lit.a C.p. şi art.5 C.p., prin s.p. 160/28.07.2017 a Tribunalului Olt. În baza art.36 C.p., art.33 alin.1 lit.a rap.la art.34 alin.1 lit.b C.p. şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art,.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive între 20.02.2014 – 28.02.2014 în dosarul nr. 2199/104/2014 al Tribunalului Olt. *** 2. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata TUDOR MARIA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1, 2 ?i 3 C.p. , „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Tudor Maria la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art,.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p., condamnă inculpata la 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alion.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse , urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive din prezenta cauză de la data de 22.09.2014 la 25.09.2014 , inclusiv. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata Tudor Maria pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 3. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata BENGHE MARIANA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1, 2 ?i 3 C.p. , „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 alin. 1 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i art.47 C.p. rap.la art.322 alin.1 C.p. cu aplic.art.35 alin.1 C.p., „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” ?i art.323 teza a II-a C.p. cu aplic.art.35 alin.1 C.p. – „uzul de fals” în formă continuată, în infracţiunile prev.?i ped.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p., art.25 C.p. rap.la art.290 din vechiul C.p. cu aplic.,art.41 alin.2 vechiul Cod penal ?i art.291 teza a II-a C.p., cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Benghe Mariana la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p., condamnă inculpata la 5 ani şi 2 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse , urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 2 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata Benghe Mariana pentru săvâr?irea infrac?iunii de „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.25 C.p. rap.la art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. ?i „uz de fals” în formă continuată prev.de art.291 teza a II-a cu aplic. 41 alin.2 C.p. *** 4. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata NECULĂI?Ă ELENA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1, 2 ?i 3 C.p. şi „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 vechiul C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Neculăi?ă Elena la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii, arestării preventive ?i arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 22.09.2014 la 08.11.2014 , inclusiv. *** 5. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata OLARU NATALIA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Olaru Natalia la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii, arestării preventive ?i arestului la domiciliu din prezenta cauză de la data de 22.09.2014 la 08.11.2014, inclusiv. *** 6. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata CO?OVEANU MARIANA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1, 2 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Co?oveanu Mariana la 2 ani ?i 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 2 ani ?i 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii ?i arestării preventive din prezenta cauză de la data de 22.09.2014 la 10.10.2014 , inclusiv. *** 7. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata GU?Ă MARIA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. , în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata Gu?ă Maria la 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 2 ani ?i 2 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p., şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 2 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. *** 8. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul BULETEANU GABRIEL s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „abuz în serviciu asimilată infrac?iunilor de corup?ie”, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p., în infracţiunea prev.de art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 V.C.p. În baza art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpatul Buleteanu Gabriel la 2 ani închisoare. În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă ?i 2 ani interval de timp). Se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. *** 9. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata DUMITRESCU (fostă Duică) MIHAELA CLAUDIA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. , „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată” prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic.art.35 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 din vechiul C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p., cu aplic. art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.d C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpata Dumitrescu (fostă Duică) Mihaela Claudia la 2 ani închisoare. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 3 ani închisoare. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani . În baza art.86 ind.1 ?i 86 ind.2 C.p. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 7 ani termen de încercare (din care 3 ani pedeapsă ?i 4 ani interval de timp). În baza art.86 ind.3 alin.1 C.p. Pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Proba?iune Olt; b) va anun?a în prealabil orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă care depă?e?te 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica ?i va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica in forma?ii de natură a fi controlate mijloacele sale de existen?ă; În baza art.86 ind.3 alin.2 C.p. Datele prev. la lit. b,c ?i d, se vor comunica Serviciului de Proba?iune Olt. Se pun în vedere inculpatei dispozi?iile art.86 ind.4 C.p. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata Dumitrescu (fostă Duică) Mihaela Claudia pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 10. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul GRIGORIE SANDU s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. şi art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., cu aplic.art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.d C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul Grigorie Sandu la 2 ani ?i 10 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpatul la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ?i 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpatul Grigorie Sandu pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 11. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. GRION IGNIFUG S.RL. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art.367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 V.C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 şi 5 C.p. Condamnă inculpata SC GRION IGNIFUG SRL la 200.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 2 luni prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 V.C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă aceeaşi inculpată la 300.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 3 luni prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.40 ind.1 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 300.000 lei amendă penală, pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnate pe o perioadă de 3 luni, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata S.C. GRION IGNIFUG S.RL. pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 12. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul PAVEL GEORGE s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., cu aplic.art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul Pavel George la 2 ani ?i 10 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpatul la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. şi art.35 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ?i 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a C.p. lit.b şi c C.p., după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.88 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii ?i arestării preventive din prezenta cauză de la data de 22.09.2014 la 25.09.2014, inclusiv. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpatul Pavel George pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 13. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata CERCEL GEORGETA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. , „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. şi art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpata Cercel Georgeta la 2 ani închisoare. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.248 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.b C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 2 ani ?i 10 luni închisoare. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 10 luni închisoare . În baza art.86 ind.1 ?i 86 ind.2 C.p. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 7 ani ?i 10 luni termen de încercare (din care 2 ani ?i 10 luni pedeapsă ?i 5 ani interval de timp). În baza art.86 ind.3 alin.1 C.p. Pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Proba?iune Olt; b) va anun?a în prealabil orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă care depă?e?te 8 zile precum ?i întoarcerea; c) va comunica ?i va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica in forma?ii de natură a fi controlate mijloacele sale de existen?ă; În baza art.86 ind.3 alin.2 C.p. Datele prev. la lit. b,c ?i d, se vor comunica Serviciului de Proba?iune Olt. Se pun în vedere inculpatei dispozi?iile art.86 ind.4 C.p. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata Cercel Georgeta pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 14. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. STEFANOTIS S.RL. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată , prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal În baza art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă inculpata S.C. STEFANOTIS S.R.L. la 100.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 1 lună prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 V.C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă aceeaşi inculpată la 140.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 3 luni prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.40 ind.1 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 140.000 lei amendă penală, pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnate pe o perioadă de 3 luni, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata S.C. STEFANOTIS S.R.L. pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 15. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata POPA FLOREA FLORICA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată„ în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpata Popa Florea Florica la 1 an închisoare. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic.art.5 C.p., condamnă inculpata la 2 ani închisoare. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare . În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă ?i 2 ani interval de timp) I se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata Popa Florea Florica pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 16. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. ACRONIC SERV S.R.L. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal În baza art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă inculpata S.C. ACRONIC SERV S.R.L. la 30.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 1 lună prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 V.C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă aceeaşi inculpată la 40.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 3 luni prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.40 ind.1 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 40.000 lei amendă penală, pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnate pe o perioadă de 3 luni, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata S.C. ACRONIC SERV S.RL. pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 17. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul STROE FLORINEL s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în acelea?i infrac?iuni astfel cum sunt reglementat de vechiul cod penal ?i legile speciale, respectiv art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.25 C.p. rap.la art.290 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul Stroe Florinel la 1 an închisoare. În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 3 ani termen de încercare (din care 1 an pedeapsă ?i 2 ani interval de timp) I se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.h C.p.p. cu aplic.art.74 ind.1 alin.1 ?i 2 teza a II-a C.p. Încetează procesul penal privind pe inculpatul Stroe Florinel în ceea ce prive?te infrac?iunea de „complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infrac?iunilor de corup?ie” în formă continuată prev.de art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.91 C.p. Aplică inculpatului sanc?iunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de acela?i inculpat în ceea ce prive?te infrac?iunea de „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.25 C.p. rap. art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 18. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata STROE DANIELA s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.248 C.p. şi art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpata Stroe Daniela la 1 an închisoare. În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 3 ani termen de încercare (din care 1 an pedeapsă ?i 2 ani interval de timp) I se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p., rap.la art.16 alin.1 lit.h C.p.p. cu aplic.art.74 ind.1 alin.1 ?i 2 teza a II-a C.p. Încetează procesul penal privind pe inculpata Stroe Daniela în ceea ce prive?te infrac?iunea de „complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infrac?iunilor de corup?ie” în formă continuată prev.de art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.91 lit.c C.p. Aplică inculpatei sanc?iunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de aceeaşi inculpată în ceea ce prive?te infrac?iunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 19. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. SF S.R.L. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.248 C.p. şi art.41 alin.2 C.p. şi art.25 C.p. rap.la art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal În baza art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă inculpata S.C. SF S.R.L. la 20.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 1 lună prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.h C.p.p. cu aplic.art.74 ind.1 alin.1 ?i 2 teza a II-a C.p. Încetează procesul penal privind pe inculpata SC SF S.R.L. în ceea ce prive?te infrac?iunea de „complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infrac?iunilor de corup?ie” în formă continuată prev.de art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.91 lit.c C.p. Aplică inculpatei sanc?iunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de aceea?i inculpată în ceea ce prive?te infrac?iunea de „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.25 C.p. rap. art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 20. Constată că prin încheierea din data de 16.06.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul POPA PAUL s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma ini?ierii ?i constituirii”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p. ?i „abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave”, în formă continuată, prev. de art.48 alin.1 C.p. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p. ?i art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p, cu aplic.art.5 C.p. În baza art.7 alin.1, 2, 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul Popa Paul la 1 an închisoare. În baza art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p.cu aplic.art. 74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul la 2 ani închisoare. În baza art.33 alin.1 – art.34 alin.1 lit.b C.p. Contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă ?i 2 ani interval de timp) I se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. *** 21. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpatul VĂDUVA VASILE s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal. În baza art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. ?i art.76 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art.5 C.p., condamnă inculpatul Văduva Vasile la 1 an închisoare. În baza art.81-82 C.p. Dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei pe timp de 3 ani termen de încercare (din care 1 an pedeapsă ?i 2 ani interval de timp) I se pun în vedere dispoz.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condi?ionate a executării pedepsei În baza art.71 alin.1 C.p. Pe durata executării pedepsei principale aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.h C.p.p. cu aplic.art.74 ind.1 alin.1 ?i 2 teza a II-a C.p. Încetează procesul penal privind pe inculpatul Văduva Vasile în ceea ce prive?te infrac?iunea de „complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infrac?iunilor de corup?ie în formă continuată” prev.de art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.91 lit.c C.p. Aplică inculpatului sanc?iunea amenzii administrative în cuantum de 900 lei. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de acela?i inculpat în ceea ce prive?te infrac?iunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 22. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. ALVAAD PROD SERV S.R.L. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată , prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal În baza art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă inculpata S.C. ALVAAD PROD SERV S.R.L. la 15.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 1 lună prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.h C.p.p. cu aplic.art.74 ind.1 alin.1 ?i 2 teza a II-a C.p. Încetează procesul penal privind pe inculpata SC ALVAAD PROD SERV S.R.L. în ceea ce prive?te infrac?iunea de „complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infrac?iunilor de corup?ie” în formă continuată prev.de art.26 C.p. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. ?i art.5 C.p. În baza art.91 lit.c C.p. Aplică inculpatei sanc?iunea amenzii administrative în cuantum de 900 lei. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de aceea?i inculpată în ceea ce prive?te infrac?iunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** 23. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p., rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. Încetează procesul penal faţă de inculpatul IONESCU ALEXANDRU (în prezent decedat) în ceea ce prive?te infrac?iunile de „constituire a unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării” prev.de art.367 alin.1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciul asimilată infrac?iunilor de corup?ie” în formă continuată prev.de art.48 alin.1 C.p. rap.la art.13 ind.2 din legea 78/2000 rap.la art.297 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p., „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.52 alin.3 C.p. rap. la art.322 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 c.p., ca urmare a decesului acestuia. *** 24. Constată că prin încheierea din data de 10.03.2020, în baza art.386 C.p.p., pentru inculpata S.C. MARIO S.R.L. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de „constituirea unui grup infrac?ional organizat sub forma aderării”, prev. de art. 367 alin. 1 ?i 3 C.p., „complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie” în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. ?i „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, prev. de 52 alin.3 C.p. rap.la art. 322 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., în infracţiunile prev.de art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. şi art.31 alin.2 C.p. rap.la art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., toate cu aplic.art.5 C.p. şi art.33 din vechiul Cod penal În baza art.7 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă inculpata S.C. MARIO S.R.L. la 60.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 1 lună prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.26 C.p. rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.p. şi art.2481 V.C.p.cu aplic.art.41 alin.2 C.p. cu aplic.art.19 ind.1 C.p. şi art.5 C.p. Condamnă aceeaşi inculpată la 70.000 lei amendă penală şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, pe o perioadă de 3 luni prev.de art.53 ind.1 alin.3 lit.e C.p. În baza art.40 ind.1 alin.1 C.p. Contopeşte aceste pedepse şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 70.000 lei amendă penală, pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnate pe o perioadă de 3 luni, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.396 alin.1 şi 6 C.p.p. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. cu aplic.art.122 alin.1 lit.d şi art.124 C.p. Încetează procesul penal faţă de inculpata SC MARIO S.R.L. în ceea ce prive?te infrac?iunea de „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată prev.de art.31 alin.2 C.p. rap.la art.290 alin.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. *** Latura civilă: Constată recuperată suma de 73.471 lei din prejudiciul total, în valoare de 5.009.449,56 lei. În baza art.19, art.25 C.p.p. rap. la art.397 C.p.p. ?i art.1357 Cod Civil Admite ac?iunea civilă promovată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Caracal, pentru suma de 4.935.978,56 lei ?i obligă inculpaţii Anghel Gheorghe, Tudor Maria, Benghe Mariana, în solidar, la plata sumei de 4.935.978,56 lei , în solidar şi cu: – inculpata Neculăiţă Elena în limita sumei de 2.355.567,47 lei ; – inculpata Olaru Natalia în limita sumei de 1.566.011,4 lei ; – inculpata Coşoveanu Mariana în limita sumei de 4.102.048,87 lei ; – inculpata Guţă Maria în limita sumei de 421.440 lei ; – inculpaţii Buleteanu Gabriel şi Popa Paul, în limita sumei de 44.646 lei ; – inculpata Dumitrescu (fostă Duică) Mihaela Claudia în limita sumei de 219.700 lei ; – inculpaţii Grigorie Sandu şi S.C. GRION IGNIFUG S.R.L. în limita sumei de 1.829.281 lei ; – inculpatul Pavel George în limita sumei de 1.633.020 lei ; – inculpaţii Cercel Georgeta şi S.C. STEFANOTIS S.R.L. în limita sumei de 471.900 lei ; – inculpata S.C. MARIO S.R.L. în limita sumei de 80.000 lei ; – inculpaţii Popa Florea Florica şi S.C. ACRONIC SERV S.R.L. în limita sumei de 50.000 lei. ”

 

În baza art.397 C.p.p. Desființează peste 1000 de facturi și chitanțele aferente acestora, a căror valoare constituie prejudiciul adus bugetului mlocal. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 04 august 2020, la Tribunalul Olt.
Document: Hotarâre  114/2020  04.08.2020