FOCAR la Spitalul Schitu: 14 pacienți și un infirmier infectați cu SARS-CoV2

496

La Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci a fost declarat focar de coronavirus, după ce rezultatele testelor efectuate la pacienții și angajații care au intrat în contact cu primul caz confirmat sâmbătă arată 15 infectări.

14 pacienți și un infirmier au fost confirmați cu virusul SARS-COV2 la Spitalul Schitu Greci, din cele 43 de probe prelevate de la 23 de pacineți și 20 de angajați ai unității medicale care au intrat în contact cu femeia de 73 de ani confirmată sâmbătă cu coronavirus. DSP Olt va extinde ancheta epidemiologică, urmând a fi efectuate noi teste, nefiind cunoscută sursa îmbolnăvirilor.

Pacienta zero a avut febră și insuficiență respiratorie acută vineri seara, fiind trimisă la UPU Slatina. Pavienții contacți au fost izolați în pavilionul 6, pregătit cu saloane tampon.