FOTO/VIDEO Liderii PRORomânia Olt, în frunte cu deputatul Mihai Niță, au demarat campania electorală pentru locale

740

Aseară, liderii ProRomânia Olt au demarat, oficial, campania electorală pentru scrutinul de la locale. Îmbrăcați în tricouri albe cu sigla formațiunii politice și protejați cu măști, aceștia au făcut o plimbare prin Slatina și au stat de vorbă cu oamenii, îndemnându-i să li se alăture. Ei au răspuns și întrebărilor puse de slătineni cu privire la candidații partidului pentru cele mai importante funcții:primar al Slatinei și președinte al CJ Olt.

Conducerea ProRomânia Olt a decis să demareze ieri campania electorală pentru alegerile locale printr-o plimbare prin Slatina. Echipa oamenilor lui Victor Ponta a fost condusă de liderul organizației județene, deputatul Mihai Niță, candidat la șefia CJ Olt, și Marius Bălașa, candidatul partidului la funcția de primar al Slatinei.

Pentru a atrage atenția slătinenilor, reprezentanții ProRomânia au fost cu toții îmbrăcați în tricouri albe cu însemnele partidului. Ei au stat de vorbă cu oamenii și i-au îndemnat să li se alăture și să sprijine candidaturile membrilor ProRomânia la alegerile locale prin semnături.

,,Campania electorală pentru locale se va muta, în mare parte, în mediul online. Chiar și multe ședințe cu caracter organizatoric le ține astfel pentru că nu dorim, ca în actualul context epidemiologic, să ne expunem oamenii infectării cu virusul chinezesc și nici ca accidental vreunul dintre noi  să transmită coronavirusul cetățenilor. Am ales ca prin această plimbare să dăm start oficial campaniei electorale cu acțiunea de strângere de sămnături în vederea susținerii candidaților noștri.”, a declarat deputatul Mihai Niță, președintele ProRomânia Olt.