Georgiana, fetița pentru care acum trei ani se organizau campanii pentru a-i salva viața, a ajuns studentă

2241

În urmă cu trei ani, Realitatea Oltului demara o campanile umanitară fără precedent, venind astfel în ajutorul unei eleve a Colegiului Tehnic Metalurgic Slatina ce avea nevoie de zeci de mii de euro pentru o terapie în străinătate care să-i salveze viața.  Apelul nostru a avut succes, mulți oameni de bine fiind impresionați de drama Georgianei Selea și donând sau organizând, la rândul lor, diverse acțiuni pentru strângerea fondurilor necesare. Azi, Georgiana se poate mândri că a ajuns studentă, pășind peste câteva luni pe porțile facultății.

,,Am început studiile la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Piteşti,, este anunțul făcut  ieri de către Georgiana Selea. Unul care ne bucură și arată că, atunci când semenii doresc, orice se poate. Mai ales salvarea unei persoane aflate ,,la răscruce,,.

SELEA GEORGIANA, elevă la Colegiul Tehnic Metalurgic, a fost diagnosticată în 2016 cu o tumoră la nivelul hipofizei. A fost operată la Spitalul Marie S. Curie, fiindu-i îndepărtată hipofiza. I-a fost afectată vederea și, cel mai grav, fata a rămas şi cu un rest tumoral. La un an după operaţie, Georgiana a trebuit să urmeze o radioterapie cu protoni în afara țării, costul acestui tratament fiind peste posibilitățile familiei. Cazul său a fost aflat de Realitatea Oltului, care a demarat o campanile de sensibilizare a semenilor, dar și autorităților, Ministerul Sănătății  alocând banii necesari tratamentului Georgianei Selea la o clinică germană, transportul cu avionul și cazarea într-un apartament al clinicii. Tratamentul a fost efectuat la Clinica Rinecker Proton Therapy Center din Munchen.

Succesul campaniei se datorează numeroaselor persoane care, afându-i povestea fetei, nu au ezitat să se implice, organizând la rândul lor diverse acțiuni de strângere de fonduri, campania umanitară fiind la acel moment fără precedent: târg  caritabil, marșul elevilor pe străzile Slatinei, spectacol caritabil pe esplanadă, copacul cu jucării, articole în presa locală, iar numeroși copii au mers din clasă în clasă la școlile din municipiu și au bătut la ușile agenților economici și instituțiilor publice pentru a strânge banii necesari tratamentului. Astfel, împreună am reușit, demonstrând că se poate! Iar azi, Georgiana se pregătește pentru viața de student. Felicitări, Georgiana, și mult succes! Ești o luptătoare și un exemplu pentru mulți semeni!