Astăzi, sărbătorim cititul. Este ziua acelor cărți care au schimbat gândirea înaintașilor noștri, este Ziua Mondială a Cărții Vechi. Mii de astfel de volume pot fi consultate la Biblioteca Județeană Olt ,,Ion Minulescu”.
Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor este sărbătorită anual, la 23 aprilie, începând din 1996, la iniţiativa UNESCO. Azi însă, pe 27 iulie, este sărbătorită cartea veche. Biblioteca județeană le oferă celor care doresc să consulte cărțile vechi peste 9000 de volume.
,,Cărțile vechi nu sunt doar mărturii ale unor vremuri de altădată, ele sunt adevărate opere de artă prin aspectul lor nobil. Secția de carte veche, „Pan M Vizirescu”, din cadrul Bibliotecii Județene Olt, oferă spre consultare peste 9000 de volume: cărți cu valoare de patrimoniu, românești și străine; cărți cu valoare bibliofilă; ediții princeps; ediții de lux; cărți cu autografele unor ilustre personalități românești; periodice vechi românești.,, anunță instituția de cultură.
Primele cărți tipărite au apărut în România în secolul al XVI-lea, fiind scrise, însă, în limba slavonă, limba oficială la acea vreme în Moldova și Țara Românească. Astfel, în 1508 a apărut „Liturghierul lui Macarie”.
Chiar dacă și-a pierdut statutul de primă carte scrisă și imprimată în română, din cauză că a dispărut din arhive, aceasta este „Catehismul lutheran de la Sibiu”, aparută în anul 1544.