O gorjeancă a accidentat ambulanța care transporta o pacientă la Spitalul Caracal

396

Aseară, la Caracal, o șoferiță care nu a cedat trecerea ambulanței a provocat un accident, în care a implicat autosanitara ce transporta o pacientă la spitalul municipal. La unitatea medicală au ajuns trei persoane.

O șoferiță din Târgu Jiu a provocat aseară un accident la intersecția străzii Antonius Caracalla cu strada Plevnei. Femeia a lovit o autosanitară a Serviciului Județean de Ambulanță Olt, care transporta o pacientă la Spitalul Municipal Caracal. Așa că în loc de un rănit, la spital au ajuns trei- șoferița, pacienta și un cadru medical din ambulanță.

„O femeie de 25 de ani, din Târgu Jiu, la intersecția străzilor Antonius Caracalla cu Plevnei, nu ar fi respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea» și a intrat în coliziune cu ambulanța condusă regulamentar de un bărbat de 47 de ani, din comuna Vișina, județul Olt. În urma impactului, trei persoane au fost rănite ușor”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.