Orice cantitate de lemn tăiată din păduri va fi infracţiune. Proiectul este inițiat de către deputatul Stănescu

404

Orice cantitate de lemn tăiată din pădurile României va fi considerată infracţiune şi pedepsită ca atare. Printre inițiatorii proiectului de lege de modificare a Codului Silvic se numără și deputatul de Olt Alexandru Stănescu.

Președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specific din Camera Deputaților, deputatul de Olt Alexandru Stănescu, se numără pritre cei 6 inișiatori ai proiectului de lege privind modificarea Codului Silvic.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 3 iunie și a fost inaintat Camerei Deputaților, for decisional. Acesta vizează măsuri mai ferme de combatere a tăierilor ilegale din pădurile României, fiind înăsprite sancţiunile pentru toţi cei care încalcă legea silvică. Astfel, dacă astăzi, în România pot fi tăiaţi 5 mc de lemn şi nu constituie infracţiune, ci doar contravenţie, dacă noua lege va fi adoptată, indiferent de valoarea prejudiciului produs va fi considerată infracţiune şi pedepsită ca atare.

O altă propunere de modificare la Codul Silvic prevede comercializarea de lemn fasonat din păduri, precum și luarea în pază şi servicii publice a unei suprafaţe de 200.000 de hectare de păduri. Este vorba de acele păduri de sub 30 de hectare care azi nu au servicii de pază sau silvice, fiind  cele mai expuse tăierilor ilegale.

Nu în ultimul rând, modificările vizează și redarea pădurii a acelui rol de recreere pe care îl are. Astfel, prin măsurile aduse Codului silvic vor putea fi create poteci, alei, fără ca aceste suprafeţe să fie scoase din fondul forestier şi, mai ales, fără a avea tăieri de arbori.