Șeful salvatorilor, confirmat cu coronavirus

95

Şeful ISU Giurgiu, Radu Covaci, s-a prezentat în această dimineaţă la UPU Giurgiu pentru că a prezentat simptome specifice noului coronavirus.În urma testării, la ora 16,00 a fost confirmat pozitiv.

El a informat, potrivit stiripesurse.ro, că în cursul zilei de miercuri a avut o scurtă întrevedere cu prefectul judeţului Giurgiu, însă aceasta a avut loc înainte de testarea pentru COVID-19.

Contactat de corespondentul AGERPRES, şeful ISU Giurgiu a declarat că întâlnirea cu prefectul Aneta Matei a avut loc miercuri, 22 iulie, la sediul Prefecturii, atunci când a fost luată decizia carantinării localităţii Cartojani, dar întrevederea a fost foarte scurtă şi cu regulile specifice respectate.

De asemenea, şi Prefectura Giurgiu a ţinut să arate că şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din ultimele luni s-au ţinut în sistem online, deci nu există riscul ca şi alţi responsabili ai instituţiilor din judeţ să fi fost contaminaţi.