Noi măsuri! Ce persoane vor fi carantinate la intrarea în România

417

Raed Arafat a anunțat noile măsuri după ședința CNSU. Astfel, persoanele care sosesc în România din ţările sau zonele de risc epidemiologic ridicat, în baza unei liste întocmite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, vor fi carantinate.

Hotărârea CNSU a fost votată în unanimitate, a precizat Arafat.

“Articolul 2, alineatul 1: Începând cu data prezentei Hotărâri se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările, zonele de risc epidemiologic ridicat, stabilite pe baza criteriului prevăzut la alineatul 2. Alineatul 2: Criteriul pe baza căruia se face stabilirea ţărilor sau zonelor de risc epidemiologic ridicat este reprezentat de rata cumulată, de incidenţa cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportate la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România în perioada similară. Alineatul 3: Pe baza criteriului prevăzut la alineatul 1, Institutul Naţional de Sănătate Publică întocmeşte lista ţărilor sau zonelor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din acestea”, prevede decizia CNSU.
Lista ţărilor sau zonelor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România se actualizează, revizuieşte săptămânal în fiecare zi de luni de către Institutul Naţional de Sănătate Publică şi este publicată pe site-ul acestuia.

„Sunt exceptate persoanele care nu prezintă simptome de Covid-19: șoferii de tiruri, șoferii de microbuze și autocare, membrii Parlamentului European, ai instituțiilor internaționale, piloții de aeronave și personalul navigant, personalul navigant maritim și fluvial, lucrătorii în domeniul feroviar, lucrătorii transfrontalieri, membrii corpului diplomatic, posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu și membrii familiilor acestora, studenții români care au examene sau care încep studiile, membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive. Se instituie măsura carantinării pentru persoanele care au intrat în contact cu persoane infectate, prin decizia DSP”, a spus Raed Arafat, în debutul ședinței de Guvern.