Acțiune în forță a polițiștilor olteni. Sute de amenzi aplicate în doar 24 de ore

348

Peste 300 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, dar și reprezentați ai instituțiilor de control de pe raza județului Olt au continuat controalele în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul Covid-19. Acestea s-au desfășurat atât în zonele urbane, cât și în zonele rurale, respectiv zonele aglomerate, piețe, târguri, terase, marketuri și zone de agrement.

,,Cu această ocazie, au fost verificate 154 de societăți comerciale / persoane fizice autorizate din mediul urban și 311 societăți comerciale / persoane fizice autorizate din mediul rural, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Peste 750 de persoane au fost legimitate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 193 de sancțiuni contravenționale în valoare de 100.025 lei astfel: 120 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 26.600 de lei, 39 de sancțiuni în valoare de 16.770 de lei la Legea 61/1991 R, 13 sancțiuni contravenționale in valoare de 33.000 de lei au fost aplicate la Legea 12/1990 și 21 de sancțiuni la alte acte normative în valoare de 23.655 lei.
Astfel, pe raza municipiului Slatina, au fost identificați doi angajați ai unor societăți comerciale care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.000 de lei.
Tot pe raza municipiului Slatina, un agent economic a fost depistat în timp ce oferea spre vânzare prăjituri ambalate, expirate din luna mai 2020. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, produsele fiind ridicate.
De asemenea, în urma controalelor efectuate în trafic, alte 25 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 7.740 lei, fiind reținute 2 permise de conducere.
Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru protecția celor din jur.”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.