Marius Iancu: Nu mai e cale de întors! Se dublează alocațiile

283

,,Dreptate pentru aproximativ 4 milioane de copii din România!,, a anunțat deputatul de Olt Marius Iancu pe pagina sa de socializare, salutând astfel decizia CCR de a respinge sesizarea PNL privind dublarea alocațiilor copiilor.

Guvernul Orban este obligat să respecte legea și să mărească alocațiile. Astfel, de la 1 august, copiii de până la 2 ani vor primi câte 600 lei lunar, cei cu vârste între 2 și 18 ani-  300 lei pe lună, iar copiii cu handicap- 600 lei pe lună.

,,Minciunile acestui Guvern incompetent și iresponsabil trebuie să se oprească și liberalii să învețe să respecte Constituția, legile țării și pe români. Nu legea votată de PSD care prevedea dublarea alocațiilor copiilor, de la 1 august, este neconstituțională, ci chiar sesizarea pe care PNL a făcut-o la CCR. Era datoria acestui Guvern să prevadă fonduri atunci când au făcut bugetul pentru că știau de această lege. În plus, o asemenea măsură este benefică pentru stimularea economiei pentru că acești bani vor merge către consum. Majoritatea țărilor UE au luat măsuri, în această perioadă, pentru stimularea consumului, numai Guvernul PNL nu înțelege, nu poate sau poate nu vrea să repornească economia României.,, a postat deputatul PSD de Olt Marius Iancu.