Coronavirusul a ajuns și la Prysmian. Un angajat testat pozitiv, planul de risc a fost activat

1391

Crește alarmant numărul de olteni diagnosticați cu coronavirus. Ieri, după-amiază, mai mulți angajați de pe platforma industrială a Slatinei au fost confirmați pozitiv. Pe lângă cei opt angajați de la TMK Artrom, a fost confirmat cu virusul chinezesc și un salariat de la Prysmian. Numărul lor va fi raportat de Grupul de Comunicare strategică astăzi când ne așteptăm la un număr mare de cazuri noi.

“Prysmian a înregistrat primul caz pozitiv de Covid-19 în fabrica din Slatina. Un operator nu s-a simțit bine în zilele libere și a avut simptome specifice Covid19.

Vineri după-amiază, compania a fost informată despre rezultatul testului și, conform planului de risc și siguranță, toate măsurile au fost puse în aplicare. Producția a fost oprită și procedura de dezinfectare va fi efectuată în hala de productie, vestiar, cantină și birouri.

Compania a izolat angajatii care au fost în contact cu operatorul în ultimele zile, iar producția se va relua treptat începând de duminică.

Managementul este în legătură permanentă cu angajatii și cu autoritatea responsabilă pentru a monitoriza cazul”, susțin reprezentanții Prysmian.