Tânăr din Slatina, de doar 21 de ani, prins mangă la volan . Alți șoferi, depistați băuți în Balș și Slatina

1013

Ieri, polițiștii rutieri olteni au depistat trei persoane conducând sub influența alcoolului. Cei trei șoferi însetați s-au ales cu dosare penale.

Alcoolul la volan a devenit, din păcate, o obișnuință pentru mulți șoferi care pun astfel viața semenilor în pericol. Ieri, polițiștii rutieri au depistat în trafic trei conducători auto care, deși băuseră bine, au urcat la volan.

Recordul alcoolemiei de ieri îl deține un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Slatina, prins de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism pe strada Fundătura Oltului, fără a deține permis de conducere. ,,Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1.22mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,, anunță IPJ Olt.

Acționând pe strada Crișan, din municipiul Slatina, polițiștii au depistat un alt bărbat, de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 0.93mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Și pe raza orașului Balș polițiștii au depistat un șofer băut, în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu. În cazul bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

,,Polițiștii au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe,, transmite poliția olteană.