Nereguli la service-urile auto din Olt, depistate de Protecția Consumatorilor

407
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor  a desfăşurat săptămâna trecută ample acţiuni de control, la nivelul întregii țări, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/ promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor. În rândul operatorilor la care au fost depistate nereguli nu au lipsit nici cei din Olt.

,,Din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi  386 operatori economici,  constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia. Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea  a 134 avertismente şi 123 amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei,, a anunțat ANPC, prin intermediul unui comunicat de presă.

Abaterile care au fost constatate în urma controalelor efectuate în județul Olt sunt: lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare; lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate; nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție; lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare); utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice.