Peste 2450 de olteni sunt izolați și carantinați. Trei ʺfugariʺ, amendați

180

Numărul cazurilor de coronavirus la nivelul județului Olt este în continuă creștere, fiind confirmate până acum 171 de cazuri, însă și cel al persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată se menține ridicat. De la încpeutul pandemiei, autoritățile oltene au recoltat 3857 de probe COVID-19.

Polițiștii olteni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. ,,Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, jandarmi și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice. În perioada de referință au fost efectuate aproximativ 2200 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu. În urma verificărilor efectuate, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, poliţiştii au aplicat 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 3.000 de leiʺ, transmite Prefectura Olt.

Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică, astăzi 24.06.2020, situația epidemiologică la nivelul județului Olt se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 171;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 118;
  • Număr persoane internate confirmate Covid-19: 43;
  • Număr persoane izolate la domiciliu: 2436;
  • Număr persoane aflate în carantină instituționalizată: 22;
  • Număr total de probe recoltate Covid-19 de la începutul pandemiei: 3857;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 10.