Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul economic, au descoperit în Slatina un comericant care vindea produse de contrabandă.
Astăzi, în jurul orei 12:00, polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat o acțiune, în urma căreia au identificat un bărbat, în vârsta de 53 de ani, care, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale din municipiul Slatina, avea expuse spre vânzare produse, fără a deține documente de proveniență.
,,Polițiștii au ridicat în vederea confiscării cele 1100 de pachete de țigarete, 201 sticle băuturi alcoolice spirtoase și 63 de sticle de vin oferite spre vânzare nerespectand legislația în vigoare. Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoarea de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor _Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.