Oltul, sub avertizare Cod galben de ploi, însoțite de descărcări electrice și grindină. Meteorologii au emis o nouă avertizare, valabilă în întreaga țară, de sâmbătă ora 10,00 până luni dimineața.
Potrivit meteorologilor, în acest interval, sunt posibile perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare, au anunțat meteorologii.
Meteorologii susțin că 34 de județe vor intra astăzi sub avertizare Cod portocaliu pentru aceleași manifestări ale vremii. Oltul nu se află printre aceste județe, fiind vizate
Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Timiș, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.
Meteorologii susțin că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.
Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00