Bărbat din Iancu Jianu, condamnat pentru jaf armat în Italia, PRINS de polițiștii olteni

243

Azi, 14 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Iancu Jianu au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare italiene pe numele unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Iancu Jianu, județul Olt.

Bărbatul a fost condamnat de autoritățile italiene din Vasto la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup infracțional și jaf organizat sau armat.
,,Persoana căutată, în complicitate cu alte persoane, a fost acuzat de furt calificat, în special de cupru și materiale electrice de la o firma italiană, prejudiciul fiind de 70.000 euro. În timpul săvârșirii infracțiunii, mai multe case au rămas fără curent electric.  Urmăritul internațional a fost prezentat Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Craiova,care a dispus reținerea pe 24 ore,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.