La Brâncoveni, de azi, deșeurile se colectează selectiv. Containerele, amplasate în toate satele

160

Gradul de civilizație devine tot mai ridicat pe zi ce trece în comuna Brâncoveni, localitate în care edilul Ion Cheroiu implementează proiect după proiect pentru modernizarea comunei. Ultima investiție anunțată este cea legată de gunoi, care de azi este colectat selectiv, după ce ieri s-a semnat contractul de salubrizare și au fost amplasate containerele speciale.

Ceea ce nu reușesc cetățenii din orașele Oltului vor reuși sătenii din Brâncoveni: colectarea selectivă a deșeurilor. Primăria a anunțat primul pas spre ecologizarea localității: semnarea contractului de ridicare a gunoiului și amplasarea containerelor.

,,Astăzi, 10 iunie 2020, Primăria Brâncoveni a semnat contractul de prestări servicii pentru colectarea selectivă a deșeurilor de pe raza comunei. Tot astăzi, societatea care se ocupă de ridicarea deșeurilor a distribuit containerele în punctele importante din toate satele. Facem apel la toți cetățenii comunei să respecte regulile de colectare şi depozitare a deșeurilor reciclabile. ESTE STRICT INTERZIS DEPOZITAREA ÎN CONTAINERE A DEȘEURILOR MENAJERE SI A GUNOIULUI DE LA ANIMALE, DESEURILOR DIN DEMOLĂRI ȘI CONSTRUCȚII SAU DEȘEURILOR PERICULOASE! Este primul pas în demersul de ecologizare a comunei Brâncoveni. Haideți să fim responsabili! Păstrați curățenia!,, a anunțat primarul Ion Cheroiu.

Cu ajutorul paginilor de socializare și a site-ului administrației locale, cetățenii sunt instruiți cum să colecteze selectiv fiecare tip de gunoi în containerele speciale: la HÂRTIE ȘI CARTON- maculatură (caiete, cărți, ziare, reviste) și ambalaje din carton (cutii și ambalaje alimentare); METAL- doze din metale, conserve alimente, recipiente din tetrapack (cutii de sucuri, lapte); PLASTIC- PET-uri (sticle de suc, apă, băuturi), pungi, ambalaje, folii, flacoane; STICLĂ- obiecte din sticlă, recipiente din sticlă.