Cod Galben de vijelii și grindină pentru toată țara

280

ANM a emis ATENȚIONARE meteorologică COD GALBEN valabilă pentru toată țara de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Începând de azi, ora 10:00, până pe data de 13 iunie, ora 10:00, meteorologii anunță vijelii și grindină, atenționarea vizând întreaga țară. ,,În intervalul menționat, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.,, anunță ANM.

Meteorologii notează că până la jumătatea săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării.

La ora 10.00, în capitala Oltului se înregistrau 20 de grade Celsius, cu cer parțial noros.