Focarul de la spitalul din Slatina se extinde. Patru cadre medicale infectate cu COVID 19

1891
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Numărul cazurilor diagnosticate cu coronavirus în  focarul de la Secția de Chirurgie Plastică de la Spitalul Județean de Urgență Slatina se extinde. Pe lângă cei patru pacienți, depistați pozitiv la testul COVID, au mai fost declarate pozitiv și testele prelevate de la patru angajați.

,,În data de 07.06.2020, 32 de persoane, angajați ai secției Chirurgie Plastică și ATI, (care au intrat în contact cu pacienții secției Chirurgie Plastică, confirmați Covid – 19), au fost testate pentru depistarea infecției Covid – 19. Din totalul probelor prelevate: 28 rezultate au fost negative și 4 rezultate pozitive (două asistente și două infirmiere, angajate ale secției Chirurgie Plastică).

Pentru a evita orice risc, SJU Slatina a adoptat următoarele măsuri:

  • În ceea ce privește pacienții internați în cadrul secției Chirurgie Plastică a SJU Slatina, așa cum vă menționam anterior, din totalul celor 12 probe recoltate:
  • 8 rezultate au fost negative, iar 4 pozitive. Întrucât, trei dintre pacienți nu mai necesitau îngrijire de specialitate, în cadrul secției Chirurgie Plastică, au fost mutați în corpul SJU Slatina, dedicat tratării patologiei Covid – 19, iar cel de-al patrulea pacient, a fost transferat la o unitate spitalicească – suport Covid – 19;
  • Din totalul pacienților, ai căror teste sunt negative, trei au fost externați, urmând ca ceilalți cinci pacienți să fie testați, încă o dată, înainte de externare;
  • Personalul medical din cadrul secției Chirurgie Plastică va fi retestat peste 7 zile și își desfășoară activitatea cu numărul strict necesar pentru tratarea celor cinci pacienți internați. De asemenea, cu excepția colegilor care asigură derularea activității în cadrul secției, restul se află în izolare la domiciliu;
  • Internările aferente Chirurgiei Plastice se fac exclusiv prin intermediul secției Chirurgie Generală sau se transferă către alte unități spitalicești;
  • Accesul personalului în secția Chirurgie Plastică se face folosind o ieșire separată, cu flux distinct de restul spitalului, iar comunicarea cu secțiile învecinate a fost blocată.”, se arată într-un comunicat de presă semnat de managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.