Primăria Slatina va continua procesul de anvelopare a blocurilor din municipiu, în prezent peste 90% dintre acestea fiind reabilitate termic. Ministerul Dezvoltării a alocat capitalei Oltului bani pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.
Peste o sută de blocuri au fost anvelopate în ultimii patru ani în Slatina, iar administrația municipală continuă acest proces, având drept țintă izolarea termică a tuturor blocurilor. Săptămâna trecută, Slatinei i s-au alocat fonduri în acest sens.
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltarii și administrașiei, Ion Ștefan, a semnat pe 3 iunie Ordinul pentru aprobarea Programului national multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe cu finanțare în perioada 2020-2022. Pe lista de investiții figurează 13 primării, cu 2.305 unități locative în 63 de obiective de investiții, pentru care totalul creditelor de angajament, în perioada 2020-2022, însumează fonduri necesare în valoare de peste 49 milioane de lei. Pentru anul în curs, totalul creditelor bugetare alocate se ridică la 8 milioane de lei, Slatinei fiindu-i alocată suma de 578.932,68 lei.