Iunie, iulie și august sunt lunile în care 29.019 români vor fi testați pentru COVID-19. Este vorba de testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus.
Ministrul Sănătății a declarat că testul va arăta procentul de populaţie imunizată pe grupe de vârstă, pe judeţe, pe regiuni şi la nivel naţional.
“Testul de prevalenţă va dura în iunie, iulie şi cred că şi în august. Acest test de prevalenţă se face în toate cele opt regiuni de dezvoltare, în fiecare judeţ, iar în fiecare judeţ pe nouă grupe de vârstă. În fiecare judeţ se vor selecta trei laboratoare pentru analize medicale. Aceste trei laboratoare nu trebuie să fie cele de boli infecţioase sau cele care ţin de pneumologie, unde avem o patologie pulmonară accentuată şi ne poate influenţa studiul. Eşantionul calculat, el diferă de la judeţ la judeţ în funcţie de densitate şi de numărul de populaţie, este de 29.019 de subiecţi. La fiecare dintre aceste laboratoare se prezintă pacienţi care vin pentru recoltarea de analize pentru altă patologie, pentru patologie obişnuită sau pentru evaluare. În funcţie de densitatea populaţiei, 1 la 3, sau 1 din 5, serul rezidual, după lucrarea acestor analize, este preluat, cu acordul acelui pacient, explicându-i-se pentru ce se foloseşte acel ser rezidual. Dacă este de acord îl preluăm, ajunge la INSP unde este lucrat. Sunt nişte teste imunologice (…), care arată imunizarea. Atunci vom observa câţi din populaţia României au trecut prin boală, sunt imunizaţi şi, în funcţie de acest rezultat, putem previziona şi pentru toamnă-iarnă un viitor episod epidemic şi poate şi amploarea acestuia”, afirmat ministrul Sănătăţii