Magistrații Tribunalului Olt au decis astăzi arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 57 de ani din Drăgănești Olt. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, acesta și-a ucis ieri mama, după ce anterior o violase.
Un bărbat de 57 de ani din Drăgănești Olt, reținut ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul este acuzat d eanchetatori că și-a ucis mama de 78 de ani după ce ar fi batjocorit-o.
Potrivit unor surse din apropierea anchetatorilor, bărbatul avea probleme cu alcoolul și nu ar fi fost pentru prima dată când își agresa mama. Cei doi locuiau în preună în casa victimei de mai mulți ani.
Dacă va fi găsit vinovat de acuzațiile aduse de procurori, bărbatul riscă să stea două decenii în spatele gratiilor.