Luni, Muzeul Județean Olt se redeschide publicului

78

Președintele CJ Olt și-a dat astăzi acordul pentru reluarea activităților cultural-educative specifice instituțiilor muzeale. Astfel, Muzeul Județean Olt se va redeschide luni, 1 iunie.

,,În baza Acordului Președintelui Consiliului Județean Olt nr.  5.571 din data de 29.05.2020 pentru reluarea activităților cultural-educative specifice instituțiilor muzeale, vă comunicăm că începând din data de 1 iunie 2020, ora 10,00, Muzeul Județean Olt va fi deschis publicului.  Programul de vizitare al expozițiilor de bază și temporare va fi în zilele de Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sămbătă, Duminică, între orele 10,00 – 18,00, iar în ziua de luni a fiecărei săptămâni fiind închis pentru curățenie și dezinfecție. Menționăm că deschiderea expozițiilor de bază ale Muzeului Județean Olt se va face gradual, începând cu Secția de Artă Românească și Expoziția „Școala de Altădată”, respectându-se măsurile legale care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator adoptate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2,, a transmis managerul Laurențiu Guțică- Florescu.

Accesul în muzeu sau galerie de artă se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m și  numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Alte măsuri stabilte vizează: limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu sau galerie de artă; vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu sau în galeria de artă; vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă; la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree); termometrizarea noncontact a vizitatorilor.