Medicul Constantin Dumitru, unul dintre cei 20 de angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Olt diagnosticați la început cu COVID 19, internat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a fost transferat ieri, în stare gravăă, la Institutul de Boli Infecțioase ,,Matei Balș”. Acesta are 50 de ani și era și medic de familie în comuna Șușani.
“În ultimele 24 ore a fost transferat 1 pacient AGRAVAT la Institutul de Boli Infectioase Matei Balş” au declarat reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru o publicație locală. Ei au precizat că este vorba de un pacient transferat de la spitalul din Slatina și au confirmat că pacientul este angajat al Ambulanței Olt.
Potrivit unor surse din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, pacientul se numește Constantin Dumitru, are 50 de ani și este unul dintre cei doi medici care au fost diagnosticați cu coronavirus, în focarul izbucnit la SAJ Olt.
Medicul Constantin Dumitru era și medic de familie în comuna Șușani.
În focarul de la SAJ Olt, numărul persoanelor diagnosticate cu coronavirus a ajuns, în această seară, la 26, 20 diind cadre medicale, iar ceilalți contacți ai acestora. Este vorba de soțul și cei doi copii ai unei asistente, mama, dar și prietena alteia.