Un tânăr slătinean a tâlhărit pe stradă un bărbat, smulgându-i telefonul mobil

573
foto: arhivă

Un tânăr slătinean a ajuns în arestul IPJ Olt, fiind bănuit de tâlhărirea unui bărbat din Bălteni, pe o stradă din Slatina.

Sâmbătă seara, în jurul orelor 23:30, un bărbat de 39 de ani, din comuna Bălteni, a sesizat o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, că o persoană necunoscută  l-ar fi deposedat prin violență de un telefon mobil, pe raza municipiului Slatina. În urma activităților desfășurate de către polițiști, a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea faptei, telefonul fiind recuperat și predat persoanei vătămate.

,,În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. În cursul zilei de 24 mai a.c., instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În acest moment se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.