- 3 – 10 iunie 2020 Înscrierea candidaților
- 11 – 17 iunie 2020 Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
- 22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
- 23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
- 24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
- 25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
- 30 iunie 2020 Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
- 30 iunie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
- 1 iulie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
- 1 – 4 iulie 2020 Rezolvarea contestațiilor
- 5 iulie 2020 Afișarea rezultatelor finale
Noutatea Bacalaureatului 2020 este că se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. De asemenea, organizarea sălilor de examen trebuie să se realizeze, astfel încât în fiecare sală candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate.
Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați. Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.