470 de amenzi date de polițiștii olteni, week-endu-ul trecut. 78 de șoferi au rămas pietoni

111

Polițiștii olteni au aplicat în acest sfârșit de săptămână peste 470 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe raza județului, acțiunea vizând, în special, depistarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele legislației rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Iar amenzile au curs cu sutele.

,,În cadrul acțiunii au fost aplicate 477 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr 195/2002. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 197.330 de lei.  Polițiștii au constatat 16 infracțiuni, dintre care 12 la regimul circulației pe drumurile publice, fiind întocmite 3 dosare penale pentru depistarea conducătorilor auto conducând sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, au fost reținute 78 de permise de conducere, dintre care 9 pentru conducerea autovehiculelor având o concentrație în aerul expirat mai mică de 0,40 mg/Litru și 55 pentru depășirea vitezei pe un anumit sector de drum cu peste 50 km/h. În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au retras 12 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehniceʺ, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.