Primul pacient tratat cu plasmă s-a vindecat de COVID-19

135

Primul pacient tratat cu plasmă la Spitalul Judeţean din Galaţi s-a vindecat de COVID-19. Bărbatul de 46 de ani a primit plasmă îmbogăţită cu anticorpi de la două persoane care s-au vindecat de coronavirus.

Prima donare de plasmă îmbogăţită cu anticorpi a avut loc săptămâna trecută la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine Galaţi. Două persoane, soţi şi soţie, au fost primii donatori şi de atunci au mai donat încă 11 oameni, foşti pacienţi de COVID-19.

Procedura s-a desfăşurat în urma cu o săptămână. Bărbatul de 46 de ani, fără afecţiuni medicale cunoscute, a ajuns în stare gravă la spitalul din Galaţi, fiind necesară intubarea. După ce testul a confirmat că s-a infectat cu COVID-19, medicii au decis să utilizeze, în premieră pentru Galaţi, procedura numită plasmafereză. Acest lucru presupune prelevarea de plasmă îmbogăţită cu anticorpi de la cei care s-au vindecat de coronavirus cu ajutorul unui aparat performant donat Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine Galaţi.

Două teste au confirmat că nu mai are COVID-19, dar starea lui rămâne gravă din cauza sechelelor pulmonare şi renale.