Primăria Slatina reia acțiunea de distribuire a kiturilor de protecție

355

Administrația slătineană decis să reia acțiunea de distribuire gratuită a kiturilor de protecție destinată locuitorilor municipiului. Astfel, în primele trei zile ale săptămânii viitoare angajații primriei vor trece pe la fiecare locuință și vor înmâna proprietarilor cele cinci măști medicale și cinci perechi de mănuși.

Veste bună pentru slătineni. Adminsitrația slătineană a decis să continue distribuirea kiturilor de protecție pentru locuitorii municipiului. Astfel, de săptămâna viitoare se va relua acțiunea de distribuire gratuită a măștilor și mănușilor necesare protejării populației. Anunțul a fost făcut public pe pagina de facebook a Primăriei Slatina.

,, Dragi slătineni,

În contextul riscului de răspândire a infecției COVID -19 pe raza municipiului Slatina, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență din cadrul U.A.T. Municipiul Slatina, au aprobat în vederea diminuării riscului de contagiune următoarea propunere:

Luni, marți și miercuri, respectiv în datele de 25/26/27.05.2020 vom repeta acțiunea amplă de distribuire a kit-urilor de 5 măști de protecție și 5 perechi de mănuși pentru fiecare unitate locativă a municipiului Slatina.

Programul în care echipele Primăriei Municipiului Slatina vor relua această acțiune la domiciliul slătinenilor este situat în intervalul orar 17:00-21:00.

Vă dorim multă sănătate! 🙏🏼 ” a transmis edilul Emil Stelian Moț.