Starea de urgență instituită ca urmare a pandemiei de coronavirus a afectat grav încasările la bugetul local al municipiului Slatina. Până acum, cei care și-au achitat obligațiile față de municipalitate reprezintă mai puțin de jumătate din cei de anul trecut. Autoritățile speră ca în perioada următoare contribuabilii să treacă într-un număr cât mai mare pe la ghișeele primăriei. Cei care o vor face până la finele lunii viitoare, vor beneficia de reduceri.