Mii de pești s-au zbătut în mocirlă la Drăghiceni, după ce apa de la baraj a fost golită. Procedura de secare a fost necesară pentru repararea unei vane de la baraj, iar lucrările vor dura săptămâni bune.
Fauna de la Drăghiceni a fost afectată după ce a fost golită apa din barajul din localitate. Deși localnicii s-au revoltat când au văzut că mii de pești au murit, autoritățile le-au explicat că acest baraj nu are rolul de loc de pescuit, ci de apărare a municipiului Caracal împotriva viiturilor.
Potrivit SGA Olt, golirea apei a fost necesară pentru a fi reparată o vană la baraj, autorizația de funcționare expirând în martie.
„A apărut o problemă la o vană, care a avut autorizație de funcționare până în martie 2020. Ca să prelungim autorizația, una dintre probleme este această vană care trebuie reparată. După ce se repară vana, lucrurile vor reveni la normal. După golire, ajungem la vană, dar totul durează între două săptămâni și două luni. Barajul are rol de atenuare de viituri, nu este pentru altceva”, a spus Adi Barbu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt.