Doi dintr-un foc: unul fără permis, altul cu mașina neînmatriculată

256

Alți doi șoferi s-au ales în acest sfârșit de săptămână cu dosare penale. Unul pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, altul pentru că nu avea permis de conducere.

Un bărbat din Tia Mare, de 30 de ani, a fost depistat vineri, 8 mai, ora 11:45, pe strada Dispensarului, din localitate, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și pe care aplicase plăcuțe cu numere de înmatriculare aparținând altui autovehicul. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.ʺ, anunță IPJ Olt.

Ieri, ora 11:30, pe Drumul Județean 679, pe raza comunei Văleni,a fost depistat un tânăr, de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat . Și acesta s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.