Reprezentanții administrației slătinene au demarat acțiunea de distribuire a tichetelor sociale. Beneficiari sunt peste 350 de persoane sau familii din municipiu care, fie nu au loc de muncă, fie primesc ajutor social sau alocație de susținere a familiei. Ajutoarele în valoare de 300 de lei sunt oferite de municipalitate pe toată perioada stării de urgență. Ele pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente, produse de îngrijire personală și a locuinței, medicamente, dar chiar și pentru îmbrăcăminte și încălțăminte.