Peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, în misiune în Olt pentru respectarea Ordonanțelor Militare

756

Și în ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale au executat misiuni de ordine publică pentru respectarea tuturor normelor legale instituite pe perioada stării de urgență, pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanțelor Militare.

Peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

,,Astfel, au fost verificate peste 1200 de persoane cu privire la modul în care acestea respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență. În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 37.000 lei,, transmite Prefectura Olt.

Au fost efectuate aproximativ 50 de verificări în domeniul combaterii criminalității economice la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Nu au fost aplicate sancțiuni în acest domeniu.