Bărbatul decedat – cel care a băgat în autoizolare un medic și 15 asistente și infirmiere de la Cardiologia Slatina

869

Cel de-al doilea deces anunțat azi din județul Olt, bărbatul din Șerbănești, a intrat în contact atât cu membrii familiei sale, cât și cu 16 angajați ai SJU Slatina.

Autoritățile au raportat în această dimineață al doilea deces înregistrat în județul Olt, bărbatul fiind confirmat cu coronavirus pe 4 mai. Bărbatul de 57 de ani a decedat la Spitalul Caracal, după ce a trecut pe la cel din Slatina, unde a fost internat în perioada 28-30 aprilie, apoi la un spital din Bucureşti, unde a şi fost testat pentru Covid-19, dar şi externat.

Omul a intrat în contact direct cu soția, cei doi copii și tatăl său, însă printre persoanele aflate acum în autoizolare și testate se află și 16 angajați ai SJU Slatina. Este vorba de medicul cardiolog Felicia Făget și 15 asistente și infirmiere. De asemenea, în salon cu bărbatul au mai fost doi pacienți.

Medicul, 9 asistente și 6 infirmiere de la SJU Slatina au a fost testați, iar până la finalul săptămânii urmează să vină rezultatul pentru COVID-19.

Bărbatul era grav bolnav, apropiații punând decesul pe afecțiunile de care suferea mai degrabă pe faptul că s-a infectat și cu COVID-19. Comorbiditățile raportate de autorități sunt: Cord pulmonar cronic, insuficienta tricuspidiana severa, neoplasm de colon în obs., sindrom anemic moderat.

„A murit în noaptea de miercuri spre joi. Am luat legătura cu DSP Olt, cu familia. O să vedem cum facem întreaga procedură de înmormântare. Nu era bătrân, dar avea și alte probleme de sănătate, a avut complicații. Chiar a zis fiul că nu a murit din cauza coronavirusului. Este adevărat că era și pozitiv la COVID-19”, a spus primarul Titi Peligrad.